Mihai Bucuroiu, Vegis.ro: Am avut o creștere fantastică în Profitshare

Pentru că ne place să stăm de vorbă des cu partenerii noștri, săptămâna aceasta l-am provocat la un interviu pe Mihai Bucuroiu, Director Dezvoltare la Vegis.ro, unul din cele mai mari magazine online de produse naturiste din România.

Despre Vegis.ro în general ne-a spus că anul trecut a avut o creștere a cifrei de afaceri de peste 40%, iar aceasta a depășit 1.400.000 de euro. A reușit acest progres alături de 15 angajați, oameni cu care dezvoltă businessul în fiecare zi. Printre planurile pentru 2017 se numără actualizarea continuă a site-ului prin introducerea de noi branduri și, desigur, creșterea afacerii prin investiții în promovarea și diversificarea ofertelor.

Tema principală a fost colaborarea Profitshare – Vegis.ro din 2016 și planuri pentru 2017 în platformă.

Ce acțiuni ați întreprins în cadrul platformei Profitshare și care au avut cele mai bune rezultate? (concursuri, bannere, etc.)

Mihai Bucuroiu: Pe lângă campaniile recurente promovate prin bannere și advertoriale, am organizat testări de produse/giveaway, am participat la challenge-urile organizate de Profitshare și am făcut campanii speciale de reduceri dedicate afiliaților Profitshare. În ultima vreme am observat un interes mai mare din partea afiliaților către promovările tip testare de produs/advertorial și apoi promovare prin cadrul rețelei.

Cum a decurs comunicarea cu afiliații Profitshare?

Mihai Bucuroiu: Comunicarea decurge foarte bine cu toți afiliații din platforma Profitshare. Cei care sunt mai activi și ne cer mai multe detalii, spre exemplu informații legate de top vânzări, noutăți sau întrebări specifice despre anumite produse, au rezultate mult mai bune. Cei ce promovează acest domeniu e nevoie să investească puțin să îl înțeleagă, deoarece câteodată nu este de ajuns să pună un banner și să aștepte rezultate bune. Surprinzător poate sau nu, cei mai buni afiliați sunt cei care promovează produse nișate și bine targetate pe domeniul lor și nu pe cele generaliste.

Ce politică de comisionare aveți în Profitshare, oferiți comisioane preferențiale?

Mihai Bucuroiu: Oferim un comision de 8% pentru fiecare comandă validă înregistrată și o recurență de 1 lună. Da, oferim și comisioane preferențiale și bonusuri de performanță. Suntem deschiși la propunerile afiliaților de motivare și bonusare!

Statistici sau informații importante din 2016, din platforma Profitshare.

Mihai Bucuroiu: Începând din iunie-iulie 2016 am avut o creștere fantastică în Profitshare. Am acordat o atenție sporită rețelei și rezultatele au apărut imediat. Datorită unei comunicări eficiente și a unei strategii cu câțiva afiliați de top, am reușit să avem o creștere lunară de 400-500% față de 2015, cu un vârf în septembrie-octombrie de 1.100%. Cele mai populare produse au fost cele alimentare și cele pentru imunitate, iar produsele naturiste destinate copiilor au înregistrat cel mai mare succes.

Planuri sau obiective pentru 2017 în Profitshare.

Mihai Bucuroiu: În 2017 avem ca obiectiv să dublăm numărul de conversii. Din acest motiv Vegis.ro va fi activ și va organiza periodic concursuri cu premii atrăgătoare și oferte speciale pentru afiliații din platformă!

Ce sfaturi le-ați putea da afiliaților Profitshare?

Mihai Bucuroiu: Apreciem și încurajăm în permanență afiliații să comunice cu noi în vederea identificării produselor sau a categoriilor care li se potrivesc cel mai bine, pentru o promovare eficientă. Preconizăm că acest domeniu se va dezvolta foarte mult în 2017 și sunt oportunități foarte mari pentru ei, atâta timp cât sunt dispuși să înțeleagă consumatorul de produse naturiste/BIO și să promoveze produse atractive sau populare. Anul trecut, cel mai popular produs a fost Mierea de Manuka, alături de uleiul de cocos, suplimentele pentru femei și produsele pentru copii. Sfatul nostru pentru afiliați este să aibă în vedere promovarea produselor în funcție de sezon, în sensul că  ar fi bine să cunoască momentele în care se pune accent pe imunitate, cum ar fi acum, primăvara, sau când este sezonul produselor de slăbit (vara), care generează un număr mare de conversii.

Distribuie articolul pe:
TwitterFacebook
The following two tabs change content below.

Tag-uri: , , , ,

Mihai Bucuroiu, Vegis.ro: Am avut o creștere fantastică în Profitshare

Postat pe 20.03.2017 de catre Ștefania Grăjdeanu

Cauta:

Aboneaza-te la newsletter!

Adauga adresa ta de email pentru a primi recomandari & noutati Profitshare: