
Concursul Febra Cumparaturilor, organizat de Profitshare in perioada 26 noiembrie – 24 decembrie si-a desemnat norocosii castigatori in februarie. Am avut la dispozitie o luna pentru pregatiri intense de calatorie, iar in 17 martie check-inul a fost facut, bagajele au fost predate la cala si avionul si-a luat zborul catre destinatia de vis din desertul Mojave, Statele Unite ale Americii.
Cum s-a vazut orasul, cum s-a simtit emotia jocului in cazinouri, despre stresul pregatirilor, diferenta de fus orar, zborul interminabil transatlantic – aflam chiar de la protagonisti. Multimim Marianei Cojocaru pentru incursiunea in lumea magica a Vegasului si pentru imaginile spectaculoase.
![]()
Cand auzi prima data la telefon: “Felicitari, ai castigat o excursie la Las Vegas!” faci ochii mari si te gandesti cine ti-ar putea face o asemenea farsa :). Cand iti dai seama ca nu este o gluma si in scurt timp te vei plimba prin locuri in care nici nu visai sa ajungi, incepi sa la te agiti nitel: oare primesc viza la timp, ce bagaje sa pregatesc, ce locuri sa vizitez, etc.
Tot stresul pregatirilor dispare insa cand pui in sfarsit piciorul in America. Dupa aproape 24 de ore de la plecarea de acasa, multe security check-uri, verificari de pasapoarte, alergari intre terminale, in sfarsit respiri usurat: Ai 4 zile sa te distrezi la 10.000 km departare de casa, in orasul luminilor, “Las Vegas”.
Diferenta de fus orar iti da batai de cap, dar cand vezi pe strazi atata distractie, iti este imposibil sa te duci sa te odihnesti. Oriunde te-ai uita vezi oameni veseli si binedispusi, colindand bulevardul principal, “The Strip” in cautarea unui cazino in care sa-si stinga setea.
Orasul acesta nu doarme niciodata: cazino-urile au 24 din 24 de ore mese de joc disponibile, o multime de fast food-uri sunt deschise non-stop iar transportul public functioneaza la fel, indiferent daca este zi sau noapte. Totul depinde de cat de mult poti tu rezista fara odihna.
Cand 15 dintre cele mai mari 25 hoteluri din lume (ca numar de camere) se gasesc in Las Vegas, este clar ca orasul este plin de turisti din toate colturile lumii. Fiecare hotel de pe bulevardul principal este construit intr-o anumita tema, putand gasi simboluri precum Statuia Libertatii sau Turnul Eiffel la dimensiuni impresionante. Vizitand aceste hoteluri, treci prin cazinourile imense de la parterul acestora, unde iti dai seama de ce Las Vegas-ul este atat de popular: oamenii vin aici sa-si incerce norocul, sa riste, sa simta adrenalina!
Printre sunetele stridente provenite de la zecile de Slot Machines, strigatele de bucurie ale unor jucatori, murmurul spectatorilor de la mesele de joc, iti poti pierde usor cumpatul si sa pariezi totul pe ultima carte. Daca ALL-IN pentru tine inseamna 20$ … pentru cel de la masa alaturata ALL-IN poate insemna 20.000$. Lumea este acolo pentru emotia de a juca!
Ajungand in Las Vegas iti dai seama ca niciodata nu vei mai putea spune: “Gata, am destui bani!” Cei 500-1000$ castigati intr-o luna de munca, reprezinta doar o plimbare de 30 minute deasupra Las Vegas-ului. La tot pasul gasesti distractii la care nici nu te-ai fi gandit. Si atunci ajungi acasa si te pui pe treaba. Iti stabilesti un obiectiv si faci tot posibilul sa-l atingi: Vreau sa vad lumea! Timpul este prea pretios ca sa-l pierzi lenevind pe o canapea la TV.
Bianca
Latest posts by Bianca (see all)
- Începem anul în forță cu 6 Advertiseri noi în Profitshare - 12 ianuarie 2017
- [Infografic] Rezultate Profitshare 2016 - 10 ianuarie 2017
- Promovează produsele cu cele mai noi tehnologii de la E-Boda - 21 decembrie 2016
Tag-uri: castigatori febra cumparaturilor, Febra Cumparaturilor