
În toate prezentările despre marketing afiliat se vorbește despre plata la vânzare sau la un obiectiv îndeplinit. Totuși, pe cât de simplu e principiul marketingului afiliat, acesta nu întotdeauna se mulează pe obiectivele pe termen scurt, mediu sau lung ale unui advertiser. Desigur că toată lumea își dorește în cele din urmă vânzări, însă business-urile au diferite stadii în care se află. Dacă la început obiectivul imediat al unui business este acaparea de clienți, în cele din urmă se ajunge la consolidare și la profit. Consider că majoritatea business-urilor ecommerce din România se află la primul stadiu – cel în care cel mai important obiectiv ar trebui să fie atragerea de clienți noi și fidelizarea acestora. (mai mult…)